Журналисты информируют и предупреждают




PDF просмотр
НазваниеЖурналисты информируют и предупреждают
страница4/70
Дата конвертации18.10.2012
Размер0.83 Mb.
ТипДокументы
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   70

Prevenirea traficului de fiinţe umane
– Nu eraţi trei? întrebă taximetristul, pornind în trombă. 
– Pe cealaltă au legat-o de copac, gâfâi îndesata, ştergându-se scârbită pe gura dez-
bârnată. 
La scară le aştepta ţiganca. Le văzu speriate, pline de sânge, funingine, frunze putrede, 
şchiopătând.
– Unde e crăcănata ceea creţoasă? Ce vaci mi-am luat pe cap! Le împinse scârbită din 
urmă. 
Le azvârli câte un ştergar zdrenţăros şi le trimise să se spele. Le culcă pe nişte saltele la 
podea. Şi ea dormea pe o saltea, de-a curmezişul uşii. Mai mult n-a văzut-o pe spătoasă. 
În schimb, veniseră alte cinci fete. Două erau din Ucraina, o tătăroaică şi două rusoaice 
erau de undeva din Ural. Valentina nu ştia prea bine pe unde vine asta. Televizor acasă 
nu aveau, iar la geografie nu mai ţine minte ce a învăţat. A doua zi, la amiază, ţiganca i-a 
zis: “Ieşi, jos te aşteaptă taxiul.” Valentinei i se ridică părul de pe mâini. Încercă să se ţină 
de uşor, de clanţă, dar ţiganca se înfipse cu unghiile ei jupuite de oja vişinie cu sidef în 
braţul ei şi o târî la ascensor. Era acelaşi taximetrist. S-a prefăcut că nu o recunoaşte. A 
oprit maşina la un bloc. În jur erau numai blocuri din astea. Ca într-o fântână cu ochiuri 
pătrate. O aştepta un băiat cu părul vopsit în galben, mai lung din spate şi mai scurt în 
vârful capului. Părea bun. O să-l rog să-mi dea drumul, îşi zise Valentina. Taximetristul îi 
spuse ceva galbenului. Acela se apropie de Valentina. Zâmbea. “Urcăm?”, întrebă. Valen-
tina încercă să spună ceva, dar simţi un obiect rece şi ascuţit în coastă. Urcară. Bătură de 
trei ori la o uşă de metal. Înăuntru se auzea gălăgie şi muzică. Erau şase. Chiuiră în jurul 
ei, cu sticlele şi cu ţigările jucate ca darurile la nuntă. Ea, fără să vrea, începu să plângă, 
deşi ştia că plânsul enervează. Peste trei ore, o aruncară după uşă. Acum, nici nu mai 
putea să plângă. Se ruga să moară. Dar undeva, în interior, o voce răguşită îi spunea că 
n-o să moară. Ura această voce. Trecu cineva pe scară, păşind peste ea. Într-un târziu, se 
târî la ascensor. Taximetristul o aştepta jos. Se uită scurt la ea, ieşi, deschise portbagajul şi 
aşternu pe bancheta din spate o bucată de muşama. “Să nu-mi murdăreşti maşina”, zise 
grijuliu. Încuie portierele. Ea nu mai privi pe geam. Ţiganca o aştepta în prag. “Toanto!”, 
îi zise cu năduf, dar nu o mai lovi. Două zile nu o mai trimise nicăieri. Îi aruncă un tub 
de unsori să-şi dea pe răni. O puse să facă de mâncare pentru celelalte. Au fost două zile 
de rai. Tigaia pe care i-a trântit-o ţiganca peste unghiile de la picioare – pentru că n-a 
spălat-o bine – aproape că nu a simţit-o. Valentina observă că nu toate fetele sunt la fel 
de nenorocite ca dânsa. Dar nu înţelegea toate cuvintele pe care le spuneau ele. Nici ele 
nu se prea oboseau cu ea. Îi ziceau ţărancă nespălată. “Hai, la treabă, opărito. Studenţii 
tăi te doresc iar!”. Se bătu cu capul de podele: “Nu mă trimiteţi, mai bine mor.” “Bine, te 
trimitem la organe. Poate, pe dinăuntru nu eşti opărită.” 
În curtea pătrată o întâmpină acelaşi blond. O conduse galant la ascensor. De data 
asta merse singură. Ceva în ea murea încetişor. Pentru distracţie, o ţinură de picioare, 
goală, la etajul nouă. Se amuzau. Jos se legănau maşinuţe mici, oameni şi mai mici, care 
nici măcar nu se uitau în sus. Mandarine, venisem să vând mandarine, îşi aminti ea, de 
parcă lucrul acesta ar fi avut vreo importanţă. Se văzu jos cu capul crăpat. Vomită. Voma 
îi intră în nas şi în ochi. Se scurse în urechi. Ei râdeau de se prăpădeau. Apoi, s-au plictisit. 
12

Angela BrAşoveAnu
Mandarina mecanică
Au tras-o, totuşi, înăuntru. “Proasta, ne dor mâinile de grea ce e.”
De atunci, urla noaptea prin somn, trezind toată casa. Ochii îi erau sticloşi. A încetat 
să mai înţeleagă ce i se spunea. Ţiganca a trimis-o la gară. Nu mai era bună pentru aparta-
mente. Într-o noapte, mergea pe calea ferată, aşteptând să vină trenul să o calce. Mergea, 
mergea, împiedicându-se, până a tras-o cineva de mână. Era un tip lung, deşirat, cu părul 
rar,  roşcat.  „Vrei  o  îngheţată?”.  De  la  o  asemenea  întrebare  tâmpită  Valentina  se  trezi 
din ameţeală. Îl chema Pavel. Lucra la o construcţie din apropiere. Într-o rusă stâlcită, îi 
povesti că a venit să vândă fructe cu vecina şi că are acasă o soră mai mică. Acte nu are. 
Vrea să moară. Dincolo de calea ferată urmărea scena omul ţigăncii. Deja dădea semne 
de nerăbdare. Pavel înţelese. Îi dădu banii. 
Pe urmă, o cumpără cu totul. Era bun, chiar dacă avea dinţii din faţă stricaţi. Cei de la 
construcţie aveau nevoie de cineva care să măture. Trăiau împreună într-o cameră cu alţi 
patru constructori. Ceilalţi se uitau chiorâş la noua chiriaşă. „Dă-ne-o şi nouă, dacă tot 
stă pe capul nostru.” Pavel se întuneca. Apoi, închirie o cameră aparte. Erau o familie ade-
vărată. Ea mătura la şantier, el tencuia. Era fericită. Avea 15 ani. Peste câteva luni, observă 
că se mişcă ceva înăuntrul ei. I se păru că a mâncat ceva stricat. Când i se plânse, el râse: 
eşti gravidă, prostuţo. Atunci când burta i se rotunji de tot şi nu mai putu să care gunoiul 
de pe şantier, Pavel o sfătui să meargă să nască acasă, unde o va ajuta mama, vor fi fructe 
şi aer curat, bun pentru copilaş. I-a cumpărat bilet, i-a făcut rost la poliţie de certificat, 
i-a dat două sute de euro pentru naştere şi a condus-o cu flori la gară. La gara unde voia, 
în altă viaţă, să se arunce sub tren. O sărută pe burtă de rămas-bun. S-a rupt cu greu de 
el. Acasă! La graniţă, vameşii i-au luat cei două sute de euro. Când a văzut-o maică-sa 
mergând pe hudiţă cu burta la gură, a bocit-o ca de mort. Soră-sa, care ieşise în prag să 
vadă de ce e gălăgie, se puse şi ea pe urlat. Se strânse mahalaua.
– Nu plânge, sunt măritată, mamă. O să ne trimită bani, o să vezi. 
Aştepta scrisoare de la Pavel. În fiecare zi mergea la poştă şi aştepta. „Tu de ce nu-i 
scrii?”, o întrebă femeia de la poştă. Valentina îşi dădu seama abia atunci că nu a luat 
adresa lui Pavel. Nici numărul de telefon. Ţinea minte strada, dar nu-şi amintea numărul 
casei. Şi nici numele de familie al lui Pavel. Paşka-lunganul, aşa îi spunea toată lumea. 
Scrisoarea nu venea. Nu-i nimic, nasc şi mă întorc la Moscova, o să recunosc locurile şi 
o să-l găsesc. A născut o fetiţă. Îi semăna. Nu era roşcată. Vecinii i-au adus hăinuţe. Avea 
chiar şi un costumaş din Italia. Acest costumaş îi aminti că există altă lume, unde lucruri-
le sunt colorate, iar viaţa e frumoasă şi liberă. Îl spăla cel mai des. Şi se uita cum flutură pe 
frânghie pe fundalul peretelui coşcovit. Vecina care o pierduse la Moscova nu mai apăru 
în sat. Află că mai pierduse încă patru fete, cu un an mai mici ca dânsa. Munceau cu ziua 
prin sat. Pentru făină, lapte. Uneori, doar pentru un borcan de vin oţetit. Valentina mai 
visa. Dar îşi ajustase visul la dimensiuni mai mici: să vândă mandarine la Piaţa centrală 
din Chişinău. Lăsă fetiţa, care avea deja şapte luni, stătea pe fundişor şi avea doi dinţi, cu 
maică-sa, o pupă pe soră-sa, merse cei zece kilometri până la şosea şi urcă într-un auto-
buz. Acesta porni în trombă. Firul se rupse.
13
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   70


Похожие:

Журналисты информируют и предупреждают iconДуктов. 10-14 новости компаний
«журналисты — не бешеные собаки» «супермаркет зы на весну-лето для пкрм каких-то условиях, однако я
Журналисты информируют и предупреждают icon14 предприятий малого бизнеса заняты торговлей и только 1 процент работает в жкх
Конечно, журналисты не обошли подземка по-прежнему находится на вниманием информацию о повыше
Разместите кнопку на своём сайте:
Бизнес-планы


База данных защищена авторским правом ©bus.znate.ru 2012
обратиться к администрации
Бизнес-планы
Главная страница